se sparge ochiul scenei întru ora zero
eu ascult
oile cum pasc peste pieptul lumii ierbit în blândeţe
şi tac
căci replica rugăciunii e întotdeauna o altă rugăciune
şi parcă văd toate fluierele îmbrăţişându-se într-un
nai cosmic
prin care suflă un păstorel setea infimului fir de apă
atât de limpede încât
cu poftă
se aruncă în el toate mările şi oceanele
şi planetele şi soarele şi proxima centauri şi toţi sorii din galaxie
si calea lactee şi toate galaxiile şi praful intergalactic
şi setea vidului ultim
şi mai degrabă o cămilă ar intra
prin ochiul acului
cu care, aproape oarbă, bunica îmi cosea odată
în negru şi roşu, norocul în ie,
dar întru Dumnezeu totul este posibil.
