ca o sirenă cameleonică în vis după arcuşul pleoapelor tale
m-am închis în mare şi am aruncat cheia
în sipetul scoicii
implorând naşterea perlei
spre conştiinţa supremă, spre marea cea mare
alerg în moarte cu picioare de peşte
cu fiecare zi sunt mai vie şi mai în moarte
paradoxal
nu mai îmi simt mâinile aripi-înotătoare
o statuie de prinţ învelită în alge
acesta este refrenul dragostei mele
ca şi cum peştii ar fi fluturi
ca şi cum crustaceele ar fi stele cu colţuri de piatră
ca şi cum o statuie ar putea să prindă viaţă
sa îi crească coadă şi solzi
si căluţi marini să-i plăsmuiască o inimă caldă
de nisip
