atât de simplu te întorci către ea
îi mângâi picioarele i le săruţi cu buze uscate
într-un tragism
al tandreţii
ca şi cum acela ţi-ar fi ultimul gest
înainte de moarte
în depărtare sălciile se apleacă în moft
tu nu eşti decât o salcie
trupul îţi geme sub degetele stelelor
ele-ngenunchiate
tu în genunchi
te-mping în iubire
departe un palat
înfloreşte ca un migdal
toate şezlongurile din el
legănându-se
cu un Nimeni în ele
şi parcă Nimeni se ridică valsând o balerină
…. fiinţe de abur se nasc
atât de curată ca o apa unei oglinzi
în care nu s-a privit niciodată nimeni
ea îţi
….cuprinde uşor degetele de la mâna stângă
învăţându-te curburile trupului ei
doar puii de ploaie
în ritual neînţeles
se zdrobesc fericiţi în cuibar de ferestre
făcând dragoste degetul tău mic cu o şuviţă de-a ei
teatrului magic i se deschid nuferi bufanţi
se prind unul pe altul de năsuc
şi se hlizesc după o boabă de rouă
de frig vă moare un înger
de cald vi se trezeşte lângă tâmple
înviind printre fulgere albe
teatrului magic i s-au supus toate
însăşi viaţa
zvâcnind dintre arbori
ca o vulpe roşcată
între două trupuri înlănţuite.
