eşti aerul ce trece-ntre două păsări Phoenix
în vid când iar renaşte să picure cu vin
eşti floarea ce se-ntinde din cosmosul de onix
în joacă iar atomii corola sus îi ţin.
eşti pânza de lumină pe care-o toarce seara
o lună rotofeie pe un şezlong de spume
mă doare tâmpla stângă când ninge în Sahara
de-atâtea false chipuri, destine şi cutume
dar brusc îmi simt pe palme parfum de levănţică
prin ceruri se preumblă alai de duhuri goale
mă doare floarea morţii, în trupu-i de sipică
lumina o răstoarnă, căzând în rana-i moale.
e-atât de luciferic acest refren cu pâine
încât în ani lumină secundele se-ndoaie
şi totuşi încă-s vie şi moartă-s până mâine
când dragostea-ţi curată se va preface-n ploaie.
