Nanita Nana e mică
e o gămălie roşie pe o Terra albă…
o Terra în care vrăjitorii se preschimba în jobenuri
jobenurile cad de pe zgârie-nori în chip de porumbei
porumbeii se ascund în cuiburi de poezie
în chip de iepuraşi şchiopi
iar unul dintre ei bate cu lăbuţa în uşa Nanitei
în chip de fulg.
Nanita îl aşteaptă pe Moşul să vina pe coş
de aceea a stins focul şi dârdâie de frig
a aflat de la fetiţa cu chibriturile
că Moşul trebuie aşteptat cu ochii închişi
focul însuşi dârdâie de frig
în stele de crin
îl aşteaptă pe Moşul cu întunericul spart.
totul stă
Nanita Nana suspină
sufletul îi este o gămălie în gămălie
Nanitaaaaaa…. nani Nanita
de ce nu îţi închizi ochişorii?
o învelesc pe Nanita cu o bundiţă care i-a rămas mică
toţi vrăjitorii se ghemuiesc la geam în chip de fulgi
Nanita Nana adoarme şi Moşul alunecă pe coş
un bătrânel bondoc
cu veşmântul înnegrit
întuneric brun
trosnind fără foc
ce vrei, Nanita, de Crăciun?
Pe tata bun… pe tata bun…
