sursa foto: www.city-data.com/picfilesc
-
Mă dureau ochii de parcă aş fi avut înfipte în orbite ace de gămălie. Nu dormisem deloc în noaptea aceea, ci, cu un efort vizual, prinsesem de frac toate umbrele de cenuşă ale nopţii care, cu trecerea orelor, deveneau tot mai lăptoase, tot mai eterice.
-
Mama nu ştia nimic despre asta. Împotriva voinţei ei, mă sculasem din patul meu, un pic peste miezul nopţii, şi mă furişasem din nou în cămăruţa suferindului meu papa. Până şi păpuşa, pe care o ţineam în mâini, ar fi făcut la fel daca as fi fost eu în locul tatei. Da, ar fi lăsat palatele ei de cleştar, unde se furişa nopţile, după ce eu aveam sa adorm, şi ar fi fost alături de mine.
-
Detractorii acelei nopţi îşi făceau tot mai simţită prezenţa, şi întunericul se dantela tot mai fin, în firicele subţiri, ca de cerneală. Maman încă dormea liniştită pe canapeaua din sufragerie, aşa cum obişnuia de atâtea nopţi, de-a lungul celor trei ani de când boala colinda şi casa noastră, ţintuindu-l pe tata la pat.
-
În tindă se auzeau gemetele înfundate ale tatei, ce deveniseră şi ele parte a durerii noastre, integrate în toată acea dramă continuă. Imediat are să se crape de ziuă – mi-am spus – marcând, cu acele necesare firimituri de gânduri, începutul unei noi zile.
-
La răstimpuri priveam înspre alcov. Cu fiecare zi care trecea, tata cădea tot mai mult înspre noapte.
-
Faţa i se alungise neobişnuit de mult şi proeminenţele oaselor faciale se intuiau sub piele ca un cuibar de ramuri. Adevărul era că slăbise enorm. Daca nu l-aş fi văzut deloc în acei trei ani, cu siguranţa nu l-aş mai fi recunoscut.
-
Să fi fost orele 5 către dimineaţă, când am ieşit din camera tatei, afară, pe verandă. Era iarnă şi frig, şi troienele de zăpadă scânteiau, de parcă licurici s-ar fi dat pe patinele picioruşelor, atingând, într-un mod cu siguranţă fermecat, suprafeţele reci.
-
Priveam întinderea albă cu ochii mijiţi. Închisesem uşa în urma mea şi toată acea linişte mă inunda acum din toate părţile, stenică, proaspătă, complotând cu scurgerea de lumină a dimineţii, împotriva stării mele de moleşeală.
-
Să fi stat mult, să fi stat puţin, nu importă. În mod curios, nu simţisem frigul atât de acut, deşi purtam doar un capot subţire peste pijamalele mele de noapte. Doar ochii împăienjeniţi şi obosiţi îmi dădeau semnalul că ar fi trebuit să mă întorc în camera mea şi să încerc să dorm, măcar puţin. Ştiam că în puţin timp şi mama s-ar fi trezit şi că ar fi avut, găsindu-mă, un motiv în plus să se întristeze. Ţineam încă păpuşa în mâini, ca unic companion şi martor tăcut al acelui început de zi.
-
Mai erau doar două zile până la Crăciun, şi Moşul ştia bine ce mi-aş fi dorit: tata să fie bine şi să mă poată duce la săniuş, în iarna aceea. Citisem în cărţile de poveşti multe minunăţii, mă lăsasem furată de tot felul de visuri, şi acum eram sigură că a treia oară se va întâmpla mult aşteptatul miracol. În al treilea Crăciun. Gândul că tata va putea să se ridice din pat, îmi dădea o stare de surescitare evidentă.
-
Scrisesem dorinţa mea pe o bucăţică de hârtie desprinsă dintr-un caiet de-al meu de clasa a treia, o împăturisem cu grijă, pitind-o într-un plic pe care lipisem cel mai drag timbru din clasor, şi o dădusem mamei, cu indicaţia precisă de a o pune la poştă pentru Polul Nord.
-
Un geamăt forfecat a ajuns deodată până afară, umbra lui sacadată dându-mi fiori pe şira spinării. Desprinsă brusc din gânduri, m-am reîntors cu grijă augmentată până în camera suferindului. Se trezise şi delira. Mi-am dat seama că îngerul pe care îl striga îl va lua de la noi în curând. Cu somnul curmat de geamătul tatei, mama se trezise şi ea.
-
Mi-a părut crudă atunci, la venirea îngerului, de ce nu m-a lăsat să mai mângâi tatei obrazul?
-
